Cu sau fără arbitru, Steaua trebuie să câștige titlul, a spus Becali imediat după victoria cu Craiova. Oltenii acuză Steaua de furt și se gândesc la retragrerea din campionat. Patronul din Ghencea spune că nu poate fi vorba de gol valabil la Mihai Costea. În plus, Becali crede că a fost fault în atac la golul lui Iliev, prin care Știința a deschis scorul „La revedere, s-a terminat. Nu mai avem ce discuta. Vreau să vă aduc aminte că dacă e să comentăm, putem să comentăm doar așa, în treacăt. Primul gol al Craiovei a fost după fault la fundașul nostru de marcaj, la Geraldo Alves. Nimeni n-a remarcat, vă spun eu că așa a fost. A fost offside la golul lui Mihai Costea, eu zic că decizia arbitrului a fost corectă. Dacă vedeam altfel, spuneam. Dacă luați faza cu încetinitorul dintr-un anumit unghi, e gol valabil. Dacă schimbați unghiul, e jumătate de metru offside”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro
„Steaua de aseară mi-a plăcut la nebunie”
„Nu mai contează acum, jocul ăsta de ieri e istorie. Nu mă mai intersează ce spun oltenii, ce face Mititelu, dacă se retrage sau nu. Steaua de aseară mi-a plăcut la nebunie. A fost tiki taka, exact așa cum îmi place mie. Atât am de spus, la revedere”, a mai declarat Becali la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER